S*** P****** V*****
InculpatCondamnă pe inculpatul SAVA PETRICĂ - VASILE, la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influen?a alcoolului sau a altor substanţe, prevăzută de art. 336 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală (faptă din 23.04.2019). Condamnă pe inculpatul SAVA PETRICĂ - VASILE, la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală (faptă din 23.04.2019). Condamnă pe inculpatul SAVA PETRICĂ - VASILE, la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de punere în circulaţie sau conducere a unui vehicul neînmatriculat, prevăzută de art. 334 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală (faptă din 23.04.2019). Constată că faptele pentru care inculpatul este trimis în judecată sunt concurente cu cea pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa amenzii penale prin sentinţa penală nr. 272/23.04.2019 a Judecătoriei Suceava, definitivă prin neapelare la data de 20.05.2019. În baza art. 38 alin. 1, 2 – art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal contopeşte pedepsele din prezenta cauză cu pedeapsa de 4800 lei amendă penală aplicată prin sentinţa penală nr. 272/2019 a Judecătoriei Suceava şi aplică inculpatului S*** P****** V***** pedeapsa de 1 (un) an 1 (una) lună şi 10 (zece) zile închisoare şi 4800 lei amendă penală. Constată că amenda penală de 4800 lei a fost achitată integral. În baza art. 91 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei închisorii sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 (doi) ani, conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal. În baza art. 93 alin. 1 Cod penal, obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Suceava, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal, impune inculpatului ca pe durata termenului de supraveghere să respecte obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Suceava sau desfă?urat în colaborare cu institu?ii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Municipiului Suceava sau în cadrul Primăriei com. Vereşti – jud. Suceava, pe o perioadă de 70 de zile, sub coordonarea Serviciului de Proba?iune Suceava. În baza art. 404 alin. 2 Cod procedură penală, în referire la art. 91 alin. 4 Cod penal, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal, privind situa?iile care atrag revocarea suspendării pedepsei sub supraveghere, respectiv săvâr?irea unei noi infrac?iuni în termenul de supraveghere ?i neîndeplinirea cu rea-credin?ă a măsurilor, obliga?iilor de supraveghere stabilite prin prezenta hotărâre. Potrivit art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă pe inculpatul S*** P****** V***** la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, sumă care include şi cheltuielile judiciare din cursul urmăririi penale. Cu drept de apel, în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronun?ată în ?edin?ă publică, astăzi, 05.05.2021.
Hotarare 336/2021 din 05.05.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 05.05.2021. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 20.04.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 20.04.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 20.04.2021. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 05.04.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.04.2021