Dosar 986/225/2020/a2 din 21.04.2020

verificare măsuri preventive (art.208 NCPP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 986/225/2020/a2
Data dosar:
21.04.2020
Instanta:
Judecătoria Drobeta-Turnu-Severin
Departament:
..
Obiect:
verificare măsuri preventive (art.208 NCPP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 05.05.2020 la ora 08:30

    Complet: Penal 3
  • Soluţionare

    În baza art. 362, al. 2 C. pr. pen. rap. la art. 208, al. 2 şi 5 C. pr. pen. Constată legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar, măsură dispusă prin Ordonanţa nr. 3742/P/2019 din data de 04.12.2019 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta Tr. Severin. Menţine măsura controlului judiciar faţă de inculpatul M***** S****, trimis în judecată în sub control judiciar, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „fut calificat”, prev. de art. 228, al. 1 – art. 229, al. 1, lit. b şi d C. pen., cu aplicarea art. 41, al. 1 C. pen., până la o nouă verificare, dar nu mai mult de 60 zile. În temeiul art. 215, al. 1 şi 2 C. pr. pen., pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul M***** S**** trebuie să respecte următoarele obligaţii: - să se prezinte la instanţă ori de câte ori este chemat; - să informeze de îndată IPJ Mehedinţi - Serviciul de Investigaţii Criminale - Compartimentul de Supraveghere Judiciară sau instanţa cu privire la orice schimbare a locuinţei; - să se prezinte la IPJ Mehedinţi - Serviciul de Investigaţii Criminale - Compartimentul de Supraveghere Judiciară, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; - să nu părăsească România decât cu încuviinţarea prealabilă a instanţei. Atrage atenţia inculpatului M***** S**** că în caz de încălcare, cu rea-credinţă, a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura arestării preventive. Potrivit art. 215, al. 4 C. pr. pen. supravegherea respectării obligaţiilor impuse inculpatului se va realiza de către lucrătorii IPJ Mehedinţi - Serviciul de Investigaţii Criminale - Compartimentul de Supraveghere Judiciară. Respinge cererea de revocare a măsurii controlului judiciar formulată oral de apărătorul din oficiu al inculpatului. În baza art. 275, al. 3 C. pr. pen. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. În baza art. 275, al. 6 C. pr. pen. Suma de 313 lei reprezentând onorariul pentru avocat Borcoş Cristina, apărător desemnat din oficiu potrivit delegaţiei nr. 222 eliberată de Baroul Mehedinţi la data de 21.04.2020, rămâne în sarcina statului şi va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare pentru cei prezenţi şi de la comunicare pentru cei lipsă, potrivit art. 206 C. pr. pen. Pronunţată în şedinţa publică din 05.05.2020, la sediul Judecătoriei Drobeta Tr. Severin.

    Incheierefinalamasuripreventivefazadejudecata208/2020 din 05.05.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD