B***** L****
ApelantÎn baza art.415 alin.1 cod procedură penală Ia act de retragerea apelului penal declarat de inculpatul BOCŞAN LIVIU împotriva sentinţei penale nr. 123/6.12.2019 pronunţată de Judecătoria Marghita pe care o menţine în totalitate. În baza art.275 alin.2 cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 200 lei cheltuielile judiciare în favoarea statului. DEFINITIVĂ. Pronunţată în şedinţa publică azi, 10.06.2020.
Hotarare 279/2020 din 10.06.2020Văzând dispoziţiile art. 64 alin. 5 din Anexa 1 a Decretului nr. 240/2020 din 14 aprilie 2020 privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României, emis de Preşedintele României, publicat în Monitorul Oficial nr. 311 din 14 aprilie 2020, Se constată că prezenta cauză nu face parte dintre cele enumerate în mod expres în textul mai sus arătat, respectiv infracţiuni flagrante, cele în care au fost dispuse măsuri preventive, cele privind contestaţii la executare, cele referitoare la contestaţii împotriva măsurilor asigurătorii, cele privind cooperarea internaţională în materie penală, cele ce cuprind măsuri de protecţie a victimelor şi a martorilor, cele privind aplicarea provizorie a măsurii de siguranţă cu caracter medical, cele privind infracţiuni contra securităţii naţionale, cele privind acte de terorism sau de spălare a banilor. Ca atare, în prezenta cauză, operează de drept suspendarea pe durata stării de urgenţă, urmând ca, în baza art. 64 alin. 6 din Anexa 1 a Decretului, în termen de 10 zile de la încetarea stării de urgenţă, instanţa să ia măsurile necesare pentru fixarea termenelor de judecată şi efectuarea actelor de procedură. Conţinutul prezentei rezoluţii se aduce la cunoştinţă prin notă telefonică apărătorilor din cauză, precum şi părţilor, după caz.
Rezolutie din 21.04.2020Prin rezoluţia completului din data de 13.03.2020 s-a preschimbat termenul de judecată pentru data de 08 mai 2020 ora 09.00
Rezolutie din 13.03.2020