V****** O***** I**
InculpatÎn baza art. 346 alin. 1 C.p.p. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 6784/P/2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti privind pe inculpatul V.O.I., trimis în judecată în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzută de art. 336 alin.1 C.p. cu aplic. art.35 alin.1 C.p., a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul V.O.I.. Se va efectua adresă către IPJ Argeş în vederea transmiterii unei copii a cazierului judiciar al inculpatului. Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicarea încheierii. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 30.09.2020.
Incheiere finala dezinvestire din 30.09.2020