V**** D****** M******
InculpatÎn baza art. 222, al. 7, C. pr. pen. raportat la art. 218 C. pr. pen. şi art. 202, al. 1, 3, C. pr. pen. admite propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgovişte, formulată în dosarul nr. 1329/P/2020 cu privire la inculpata V D M.....cercetată sub aspectul săvârşirii a 7 (şapte) infracţiuni de complicitate la înşelăciune în formă continuată (16 acte materiale), prevăzute de art. 48, al. 1, C. pen. raportat la art. 244, al. 1 şi 2, C. pen. cu aplicarea art. 35, al. 1, C. pen. şi art. 38, al. 1, C. penal. Prelungeşte măsura preventivă a arestului la domiciliu dispusă faţă de inculpată la data de 19.11.2020, pentru o perioadă de 30 zile începând cu data de 19.12.2020 şi până la data de 17.01.2021 inclusiv, În baza art. 221, al. 1, 2, C. pr. pen. pe durata arestului la domiciliu, menţine obligaţiile stabilite faţă de inculpată, astfel: a) nu va părăsi imobilul din Huşi, strada Dacia, nr. 59, judeţ Vaslui, fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza; b) se va prezenta în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori este chemată, precum şi în faţa oricăror organe judiciare; În baza art. 221, al. 4, C. pr. pen. atrage atenţia inculpatei că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive. În baza art. 275, al. 3, C. pr. pen. cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu astăzi, 11.12.2020, ora 13:00.
Incheiere masuri preventive faza de UP din 11.12.2020