P******** D* P* L**** J********** B****
ApelantP******* A**** C*********
Intimat InculpatG******* G*******
Intimat PERSOANA VATAMATAÎn temeiul art. 421 pct. 2 lit. a Cod de procedură penală, admite apelul formulat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA BACĂU împotriva sentinţei penale nr. 412 din 9.03.2020 a Judecătoriei Bacău, în dosarul nr. 9875/180/2018. Desfiinţează în parte sentinţa penală apelată, şi, în rejudecare: Constată că infracţiunea dedusă judecăţii în prezenta cauză este concurentă cu infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat şi care au fost contopite prin sentinţa penală nr. 2542/2018 a Judecătoriei Bacău, definitivă prin necontestare la 23.01.2019, fiind stabilită faţă de inculpatul Păduraru Aurel pedeapsa de 3 ani, 3 luni şi 25 zile închisoare, prin adăugarea la pedeapsa rezultantă de 3 ani , 2 luni şi 20 zile închisoare a 35 zile, reprezentând o pătrime din restul rămas neexecutat de 140 zile, din durata măsurii educative a internării într-un centru educativ, aplicată prin sentinţa penală 1649/2015 a Judecătoriei Bacău. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 3 ani, 3 luni şi 25 zile închisoare în pedepsele componente de: - 9 luni închisoare , 1 an închisoare şi 1 an şi 2 luni închisoare şi 9 luni închisoare ( toate aplicate prin sentinţa penală nr. 1809/2017 a Judecătoriei Bacău); - 9 luni închisoare şi 1 an şi 9 luni închisoare ( ambele aplicate prin sentinţa penală nr. 2035/2017 a Judecătoriei Bacău) În temeiul art. 40 al. 1 Cod penal, coroborat cu art. 39 al. 1 lit. b Cod penal contopeşte pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată în cauză, cu pedepsele de mai sus, astfel cum au fost repuse în individualitate, în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, la care adaugă un spor de 1/3 din cuantumul celorlalte pedepse (2 ani şi 20 de zile închisoare), pedeapsa rezultantă fiind 4 ani şi 20 zile închisoare. Adaugă la pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 20 zile închisoare, 35 zile închisoare, reprezentând o pătrime din restul rămas neexecutat de 140 zile, din durata măsurii educative a internării într-un centru educativ, aplicată prin sentinţa penală 1649/2015 a Judecătoriei Bacău. Pedeapsă rezultantă de executat: 4 ani, 1 lună şi 25 zile închisoare. În temeiul art. 40 al. 3 Cod penal scade din pedeapsa rezultantă de executat, durata reţinerii de 24 h de la 06.12.2016, reţinerea şi arestarea preventivă de la 07.04.2017 la 07.12.2017, perioada executată de la 08.12.2017 la 22.10.2019, precum şi 6 zile considerate ca executate suplimentar, ca măsură compensatorie pentru executarea pedepsei în condiţii necorespunzătoare. În temeiul art. 105 alin. 1 din Codul penal, anulează liberarea condiţionată acordată prin sentin?a penală 835/2019 a Judecătoriei One?ti. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate, care nu contravin prezentei decizii. În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de către stat în apel, rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronun?ată în şedinţă publică, azi 2.11.2020.
Hotarare 996/2020 din 02.11.2020În baza art.420 alin.11 c.pr.pen., raportat la art.391 alin.1 c.pr.pen., amână pronunţarea la 02.11.2020. Pronunţată în şedinţă publică azi, 15.10.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.10.2020