G****** V******
ContestatorP******* O******* F*****
IntimatRespinge contestaţia la executare ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen 10 zile de la comunicare cu privire la contestaţia la executare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Gura Humorului sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată astăzi, 01 octombrie 2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere finala dezinvestire 552/2020 din 01.10.2020În temeiul art.396 al.1 ?i 2 cod.pr.civilă, amână pronun?area asupra prezentei cauze pentru data de 01.10.2020, urmând ca pronun?area hotărârii să se facă prin punerea la dispozi?ia păr?ilor, prin mijlocirea grefei instan?ei. Pronun?ată în ?edin?a publică din 25.09.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.09.2020Se ataşează, spre consultare, dosarele nr. 2843/237/2018 şi nr. 2738/237/2018 ale Judecătoriei Gura Humorului; Se emite adresă către intimata P******* O******* F***** să ne înainteze, în copie certificată, dosarul în care s-a emis decizia de impunere nr.4599/04.06.2020.
Incheiere de sedinta din 03.09.2020