S* R** & R** S*
ReclamantV***** S****** A****
PârâtAdmite cererea formulată de reclamanta S.C. RCS & RDS S.A. în contradictoriu cu pârâtul VĂETIŞI STELIAN AUREL, având ca obiect pretenţii – cerere cu valoare redusă. Obligă pârâtul VĂETIŞI STELIAN AUREL, la plata sumei de 1206,6 lei, compusă din suma de 615,94 lei – debit principal contravaloare servicii, din suma de 580,66 lei reprezentând justa despăgubire şi din suma de 10 lei reprezentând contravaloare clauză penală (contravaloare echipamente), precum şi la plata de penalităţi de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere, calculate asupra debitului principal de 615,94 lei, de la data scadenţei fiecărei facturi şi până la data plăţii efective. Obligă pârâtul VĂETIŞI STELIAN AUREL la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 50 lei – taxa de timbru. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare la Tribunalul Dolj, apel care se va depune la Judecătoria Craiova, sub sancţiunea nulităţii. Dată în Camera de Consiliu şi pronunţată azi, 16.10.2020 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, cf. disp.art.396 alin.2 NCPC.
Hotarare 8389/2020 din 16.10.2020In temeiul art.396 alin.1 C.proc.civ., amâna pronun?area în cauza pentru termenul din data de 16.10.2020, când pronun?area hotărârii se va face prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei conform alin. 2 al art. 396 C.proc.civ. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronun?ată azi, 02.10.2020 prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei, cf art. 402 NCPC.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.10.2020Dispune preschimbarea termenului de judecată acordat în prezenta cauză pentru data de 28.09.2020, pentru data de 02.10.2020 la aceeaşi oră ca şi cea fixată pentru termenul din data de 28.09.2020, urmând a fi citate părţile în acest sens pentru termenul de judecată din data de 02.10.2020 – sala 1.
Incheiere de sedinta din 04.09.2020