Dosar 9931/325/2020 din 04.05.2020

pretenţii


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 9931/325/2020
Data dosar:
04.05.2020
Instanta:
Judecătoria Timișoara
Departament:
SECŢIA I CIVILĂ
Obiect:
pretenţii
Categorie:
Litigii cu profesionistii
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 19.03.2021 la ora 09:00

    Complet: C17C
  • Admite cererea

    Admite cererea formulată de reclamanta SOCIETATEA DRUMURI MUNICIPALE TIMIŞOARA SA, în contradictoriu cu pârâta LIANED SRL. Obligă pe pârâtă sa-i plătească reclamantei suma de 900 de lei, reprezentând contravaloare taxe de penalizare pentru încălcarea Regulamentului de funcţionare al sistemului de parcare TimPark în perioada mai 2017-noiembrie 2019. Obligă pe pârâtă sa-i plătească reclamantei suma de 68 de lei reprezentând cheltuieli de judecată. Cu drept de apel in termen de 30 de zile de la comunicare. Pronunţată la data de 19 martie 2021, soluţia fiind pusă la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.

    Hotarare 3616/2021 din 19.03.2021
  • Sedinta din data de 18.03.2021 la ora 12:00

    Complet: C17C
  • Amână pronunţarea

    Amână pronuntarea la data de 19.03.2021, pentru când solutia va fi pusa la dispozitia partilor prin mijlocirea grefei instantei.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.03.2021
  • Sedinta din data de 04.02.2021 la ora 12:00

    Complet: C17C
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 18.03.2021, ora 12:00, pentru verificari ONRC

    Incheiere de sedinta din 04.02.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD