S* S**** L******* & D*********** R* S**
PetentI************ T********* D* M**** A****
IntimatAdmite în parte plângerea contravenţională precizată. Anulează în parte procesul-verbal de constatare a contravenţiilor seria AG nr. 24905 din data de 25.06.2020, respectiv în ceea ce priveşte fapta prevăzută de art. 15 ind. 1 lit. d) din Legea nr. 53/2003 şi sancţionată de art. 260 alin. 1 lit. e ind. 3) din Legea nr. 53/2003, reţinută prin raportare la numita Trucmel Rodica, şi dispune înlăturarea amenzii contravenţionale în cuantum de 10.000 lei, aplicată petentei pentru această faptă. Menţine celelalte dispoziţii ale procesului-verbal contestat. Atrage atenţia contravenientei asupra pericolului social al faptei săvârşite, cu recomandarea ca pe viitor să respecte dispoziţiile legale. Ia act că petenta nu a solicitat cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Judecătoria Piteşti. Pronunţată astăzi, 11.03.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 1691/2021 din 11.03.2021Amână pronunţarea la data de 11.03.2021, având nevoie de timp pentru a delibera. În baza art. 396 alin. 2 C.proc.civ., pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată astăzi, 25.02.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 25.02.2021Amână pronunţarea la data de 25.02.2021, având nevoie de timp pentru a delibera. În baza art. 396 alin. 2 C.proc.civ., pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată astăzi, 10.02.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.02.2021În temeiul hotărârii Colegiului de Coducere al Judecătoriei Piteşti nr. 29/27.11.2020 prin Procesul-verbal de repartizare ciclică nr. 8/04.12.2020, prezenta cauză a fost repartizată Completului C3-6
Incheiere de sedinta din 15.01.2021În vederea respectării principiului continuităţii completului de judecată amână judecarea cauzei la 15.01.2021, Complet C5-8 V, sala 2, ora 09:30. Va menţine dispoziţiile de la termenul anterior, în sensul că va dispune citarea martorului şi pentru următorul termen de judecată. Părţile au termen în cunoştinţă, potrivit art. 229 alin. 1 raportat la art. 157 alin. 1 lit. i) Cod procedură civilă. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 13.11.2020, la Judecătoria Piteşti – Secţia Civilă.
Incheiere de sedinta din 13.11.2020Încuviinţează pentru petent proba cu înscrisuri şi proba testimonială cu martori În temeiul dispoziţiilor art. 255 raportat la art. 258 din Codul de procedură civilă, urmează să încuviinţeze pentru intimat proba cu înscrisuri apreciind că proba este admisibilă potrivit legii şi duce la soluţionarea procesului. Limitează proba testimonială la un singur martor, respectiv primul martor din lista de la fila 21. Încuviinţează pentru intimat proba cu înscrisuri. Amână judecarea cauzei la 13.11.2020, Completul Civil C5-8V, sala 2, ora 10:20. Părţile au termen în cunoştinţă, potrivit art. 229 alin. 1 raportat la art. 157 alin. 1 lit. i) Cod procedură civilă. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 16.10.2020, la Judecătoria Piteşti – Secţia Civilă.
Incheiere de sedinta din 16.10.2020