O**
ReclamantA**** T****** S****** S**
PârâtAdmite cererea formulată de reclamantul ONRC BUCUREŞTI, reprezentat prin directorul O** DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CLUJ, în contradictoriu cu pârâta A T S S.R.L., şi, în consecinţă: Dispune dizolvarea A T S S.R.L., în temeiul dispoziţiilor art. 237 alin.1 lit. c din Legea nr.31/1990 republicată cu modificările şi completările ulterioare. Dispune comunicarea hotărârii cu Oficiul Registrului Comerţului Cluj, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Cluj şi publicarea ei în Monitorul Oficial al României, partea a IV-a. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la efectuarea publicităţii, în conformitate cu dispoziţiile art.237 alin.5 din Legea nr.31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care se depune la Tribunalul Specializat Cluj. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, azi 30 martie 2022.
Hotarare 690/2022 din 30.03.2022