A*** B*****
InculpatÎn baza art. 335 alin. 1 C. pen. cu aplic. art. 44 alin. 1 C. pen. şi art. 396 alin. 10 C. proc. pen., condamnă inculpatul AB la pedeapsa de 9 luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere. În baza art. 96 alin. 4, 5 C. pen. rap. la art. 44 alin. 2 şi art. 39 alin. 1 lit. b C. pen., revocă suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 1515/12.12.2016 a Judecătoriei Constanţa, definitivă la data de 29.05.2017 prin decizia penală nr.614/P/29.05.2017, pe care o contopeşte cu pedeapsa stabilită prin prezenta şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă, urmând ca inculpatul AB să execute în final pedeapsa de 1 an şi 3 luni închisoare. Pedeapsa se execută în regim de detenţie, potrivit art. 60 C. pen.. În baza art. 274 alin. 2 C. proc. pen., obligă inculpatul AB la plata sumei de 1.200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 24.11.2021.
Hotarare 1122/2021 din 24.11.2021Deliberarea şi pronun?area vor avea loc la data de 24 noiembrie 2021
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 12.11.2021Deliberarea si pronuntarea vor avea loc la data de 12 noiembrie 2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.10.2021Faţă de lipsa inculpatului, amână cauza la data de 12 octombrie 2021
Incheiere de sedinta din 20.07.2021