S********* C****** A*********** S*****
CreditorA****** P******* S**
DebitorAdmite sesizarea din oficiu. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul minutei pronunţate la data de 21.10.2021 în dosarul nr. 10084/94/2021, în sensul că numele creditoarei este CUMULUS ARCHITECTURE S.RL. Îndreptarea se va face în cuprinsul minutei pronunţate la data de 21.10.2021 în dosarul nr. 10084/94/2021, din care prezenta este parte integrantă. Cu drept de cerere în anulare în termen de 10 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Buftea Pronunţată astăzi, 12.11.2021, prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei.
Incheiere indreptare eroare materiala din 12.11.2021Admite cererea formulată de creditoarea CUMULUS DEZVOLTARE S.R.L. în contradictoriu cu debitoarea A****** P******* S**. Obligă debitoarea să plătească creditoarei, în termen de 30 zile de la comunicarea prezentei hotărâri, suma de 85.215,9 lei reprezentând contravaloarea debitului restant şi penalităţi contractuale în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere, calculate de la data scadenţei fiecărei facturi şi până la plata integrală a debitului, fără a putea depăşi echivalentul în lei al sumei de 10.000 euro. Obligă debitoarea la plata către creditoare a cheltuielilor de judecată în cuantum de 3532 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru şi onorariu avocat. Cu drept de cerere în anulare în termen de 10 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Buftea. Pronunţată astăzi, 21.10.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 14458/2021 din 21.10.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 21.10.2021. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 05.10.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.10.2021