T******* A*****
InculpatP*** I***
Parte vătămatăS******* D* U****** S******
Parte civilăÎn temeiul art. 193 alin. 2 Cod penal, condamnă pe inculpatul T******* A*****, la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe. În baza art. 91 din Codul penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 din Codul penal. În baza art. 93 alin. 1 C.pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Olt la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. b din Codul penal impune condamnatului să execute următoarea obligaţie: - să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Olt sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 din Codul penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Bobiceşti sau Şcolii Gimnaziale Bobiceşti, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare. În baza art. art. 404 alin. 2 raportat la art. 91 alin. 4 din Codul penal atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 din Codul penal. În baza art. 94 alin. 1 Cp, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. 1 lit. c - e se comunică Serviciului de Probaţiune Olt. Ia act că Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina nu s-a constituit parte civilă. În baza art. 397 C.proc.pen, raportat la art. 1349 C.civ. şi art. 1357 Cod civil, admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă P*** I*** şi obligă pe inculpatul T******* A***** la plata către partea civilă a sumei de 1346 lei reprezentând daune materiale. În baza art. 276 alin. 1 C.proc.pen., obligă pe inculpatul T******* A***** la plata către partea civilă P*** I*** a sumei de 1200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată – onorariu avocat. În baza art. 274 alin 1 C.proc.pen., obligă pe inculpatul T******* A***** la plata sumei de 450 lei cheltuieli judiciare avansate de stat (din care suma de 300 lei reprezentând cheltuieli judiciare efectuate în cursul urmăririi penale). Cu drept de apel, în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată astăzi, 01 Aprilie 2022, prin punerea acesteia la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 68/2022 din 01.04.2022Amână pronunţarea la data de 01.04.2022. Pronunţată în şedinţa publică azi, 25.03.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 25.03.2022Stabileşte termen pentru deliberare, redactare şi pronun?area hotărârii la data de 25.03.2022, hotărârea urmând a fi pronunţată prin punerea solu?iei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea greferi instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.03.2022Amână judecarea cauzei în vederea respectării principiului continuităţii completului.
Incheiere de sedinta din 27.01.2022Acordă termen de judecată în vederea administrării probatoriului încuviinţat.
Incheiere de sedinta din 25.11.2021Acordă termen de judecată în vederea administrării probatoriului încuviinţat.
Incheiere de sedinta din 11.11.2021Acordă termen de judecată în vederea administrării probatoriului încuviinţat.
Incheiere de sedinta din 07.10.2021Amână cauza în vederea administrării probatoriului încuviinţat.
Incheiere de sedinta din 16.09.2021