L******* F*****
InculpatÎn baza art. 336 alin.1 C.penal, cu aplicarea art.396 alin.10 rap. la art. 375 alin.1, 2 C. pr. penală, condamnă pe inculpatul L.F., pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzută şi pedepsită de art. 336 alin. 1 din C.pen. la pedeapsa de 1 an si 5 luni închisoare. În baza art. 91 C. penal, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. penal. În baza art. 93 alin. (1) C. penal, obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Sibiu, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin.2 lit. b C. penal, impune condamnatului să execute următoarea obligaţie : - să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 C. penal coroborat cu art.404 alin.2 C. pr. penală, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare, la dispoziţia Primăriei Racoviţa, jud.Sibiu sau a Primăriei Avrig, jud.Sibiu. În baza art. 91 alin.4 C. penal, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. penal, privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. Obligă pe inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicarea prezentei. Pronun?ată prin punerea soluţiei la dispozi?ia inculpatului şi a procurorului prin mijlocirea grefei instan?ei, azi, 4 ianuarie 2022
Hotarare 1/2022 din 04.01.2022Amână pronuntarea cauzei la data de 04.01.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.11.2021