S***** F******** M*****
InculpatÎn baza 396 al.4,10 C.p.pen. art. 335 al.1 C.pen., art. 375 C.p.pen, stabileşte inculpatului S***** F******** M*****, pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere. În baza art.40 C.pen. contope?te pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată prin prezenta cu pedeapsa de 4 luni închisoare aplicată prin sentin?a penală nr.20/20.01.2021 pronun?ată de Judecătoria Lehliu Gară, rămasă definitivă prin neapelare la data de 16.02.2021. În baza art.39 al.1 lit.b C.pen. aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 8 luni închisoare la care se adaugă un spor de o treime (1 lună şi 10 zile închisoare) din cealaltă pedeapsă stabilită, aplicând în final pedeapsa de 9 luni şi 10 zile închisoare. În baza art. 91 C.pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C.pen. În baza art. 93 al. 1 C.pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Călăraşi, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 al. 2 lit. a C.pen. impune inculpatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 al. 3 C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Fundulea - Unitatea Administrativ Teritorială (la spa?ii verzi/drumuri) pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare. În baza art. 91 al.4 C.p., 404 C.p.pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C.pen. referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei, în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere sau executării obligaţiilor impuse ori săvârşirii unei infracţiuni intenţionate în termenul de încercare. În baza art.404 al.4 C.p.pen. rap. la art. 72 C.pen. deduce din pedeapsa aplicată inculpatului perioada re?inerii de 24 de ore. În baza art. 274 al. 1 C.p.pen. obligă inculpatul la plata sumei de 300 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat, iar onorariul avocatului din oficiu ( avocat Dinu Ana Maria din cadrul Baroului de Avocaţi Călăraşi) ce a asigurat asistenţa juridică a inculpatului S***** F******** M***** în faza de urmărire penală, va fi avansat din Fondurile Ministerului Public şi rămâne în sarcina statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor de către grefa instan?ei azi, 24.06.2021.
Hotarare 121/2021 din 24.06.2021Stabileşte termen pentru deliberarea, redactarea şi pronunţarea hotărârii la data de 24.06.2021 prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere de sedinta din 17.06.2021Pentru lipsa inculpatului.
Incheiere de sedinta din 03.06.2021