B****** M*****
PetentI************ D* P****** A* J******** A**** -****** N** 1 P****** P******
IntimatRespinge plângerea contravenţională ca neintemeiată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria Piteşti. Pronunţată azi, 13.04.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 2396/2022 din 13.04.2022Emite adresă către Consiliul Judeţean Argeş, cu menţiunea de înainta, dacă există, înregistrările video din data de 22.06.2021, în jurul orei 8:00, cu privire la presupusul incident, în care a fost implicat petentul din prezenta cauză. Se efectuează verificări în baza de date a Ministerului Afacerilor Interne - Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, cu privire la domiciliul martorei-asistent din procesul-verbal contestat, doamna Pasăre Daniela, care se citează în vederea audierii pentru termenul de judecată următor. Încuviinţează solicitarea petentului şi emite adresă către Sec?ia Nr. 1 Poliţie Piteşti, pentru a comunica relaţii cu privire la funcţiile deţinute de cele 3 persoane care au intervenit pe data de 22.06.2021, în jurul orelor 8:00, la sesizarea Consiliului Judeţean Argeş. Petentul are termenul de judecată în cuno?tin?ă. Amână judecarea cauzei la data de 13 aprilie 2022, ora 10:20. Pronunţată în şedinţa publică din data de 16 februarie 2022.
Incheiere de sedinta din 16.02.2022Încuviinţează ambelor părţi proba cu înscrisuri, iar pentru petent şi proba cu înregistrarea video. Pune în vedere intimatului prin citaţie să depună la dosar înregistrarea video a presupusei fapte reţinute în sarcina petentului prin procesul – verbal contestat în prezenta cauză, având în vedere că în cuprinsul procesului verbal se face vorbire despre aceasta. Amână judecarea cauzei la data de 16.02.2022 – completul 3-7, sala nr.1, ora 11,00 pentru când părţile au termen în cunoştinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 229 alin. 1 Cod procedură civilă. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 08 Decembrie 2021.
Incheiere de sedinta din 08.12.2021