S**********
ReclamantS* E****** R****** A******** R********** S*
PârâtŞ***** M*********
IntervenientAdmite cererea. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 3968,24 lei reprezentând contravaloare despăgubiri, la care se adaugă penalităţi de întârziere aferente debitului principal în cuantum de 0,2% pe zi, calculate de la data de 28.01.2021 până la data achitării debitului principal. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 200 lei reprezentând în taxă judiciară de timbru şi 595 lei reprezentând onorariu avocat. EXECUTORIE. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, la Tribunalul Ilfov, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Buftea. Pronunţată astăzi, 26.01.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 549/2022 din 26.01.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 26.01.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 12.01.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 12.01.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 12.01.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 29.12.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 29.12.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 29.12.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 15.12.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.12.2021