H******** G*****
InculpatA********** V***** R***** P*** D******* R******** V***** I***
Parte civilăÎn temeiul art. 396 alin. 5 rap. la art. 16 alin. 1 lit. b) teza I Cod procedură penală, cu aplicarea art. 4 Cod penal, achită pe inculpatul H******** G*****, pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, prevăzută de art. 270 alin. 3 din Legea 86/2006, cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal, ca urmare a dezincriminării faptei. În temeiul art. 404 alin. 4 lit. d) Cod penal raportat la art. 112 alin. 1 lit. f) Cod penal dispune confiscarea specială a celor 37 pachete cu ţigarete, respectiv 28 pachete marca „Pull”, 3 pachete marca „Marble” şi 6 pachete marca „7Fest”, de provenienţă extracomunitară, cantitate ce a fost ridicată şi depusă în Camera de corpuri delicte din cadrul I.P.J. Suceava, potrivit dovezii nr. 51591/13.04.2021 (fila 22). În baza art. 25 alin. 5 teza I Cod de procedură penală lasă nesoluţionată acţiunea civilă exercitată de partea civilă Autoritatea Vamală Română, prin Direc?ia Regională Vamală Ia?i. Potrivit art. 275 alin. 3 Codul de procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 11.10.2022.
Hotarare 788/2022 din 11.10.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 11.10.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 12.09.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.09.2022I N S T A N ? A Având în vedere cererea formulată de inculpat prin avocatul desemnat din oficiu, respectiv de a se acorda un termen de judecată pentru a-?i angaja avocat, va admite cererea, În ceea ce prive?te cererea de introducere în cauză a Autorită?ii Vamale Române prin Direc?ia Regională Vamală Ia?i, va proroga discutarea acesteia la termenul viitor, D I S P U N E : Admite cererea formulată de inculpat prin avocatul desemnat din oficiu, respectiv de a se acorda un termen de judecată pentru a-?i angaja avocat. Amână judecarea cauzei pentru termenul de judecată din data de 12.09.2022, ora 09.00, pentru când inculpatul are termenul în cuno?tin?ă. Prorogă pentru termenul viitor discu?ia cu privire la cererea de introducere în cauză a Autorită?ii Vamale Române prin Direc?ia Regională Vamală Ia?i. Pronun?ată în ?edin?a publică, azi, 09.05.2022.
Incheiere de sedinta din 09.05.2022