M******* M******* A***
Intimat ReclamantP******* S***** 5
Apelant PârâtA******** E******** Ş* S********** S*
Apelant PârâtAdmite sesizarea. Dispune: Îndreptarea erorii materiale strecurată în minuta şi dispozitivul deciziei civile nr. 748A/25.03.2022, în sensul că, în loc de „respinge apelul ca neîntemeiat” se va trece „ respinge apelurile ca neîntemeiate”. Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, recursul urmând a se depune la Tribunalul Bucureşti - Sectia a IV-a Civilă. Pronunţată azi, 17.10.2022 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei
Incheiere indreptare eroare materiala din 17.10.2022Respinge apelul ca neîntemeiat. Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, recursul urmând a se depune la Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a Civilă. Pronunţată astăzi, 25.03.2022. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 748/2022 din 25.03.2022