A*** M***** S**
ReclamantS* E****** R****** A******** R********** S*
PârâtC********* N******
IntervenientAdmite în parte cererea formulată de reclamanta A*** M***** S**, în contradictoriu cu pârâta EUROINS ROMANIA ASIGURARE-REASIGURARE SA, şi intervenientul forţat C********* N******. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 6381,08 lei reprezentând contravaloare despăgubiri, la care se adaugă penalităţi de întârziere aferente acestui debit principal, în cuantum de 0,2% pe zi, calculate de la data de 22.02.2020 până la data achitării debitului principal. Obligă pârâta la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi aferente debitului de 13678,18 lei de la data de 30.01.2020 până la data de 21.02.2020 . Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 444 lei reprezentând taxă judiciară de timbru şi 1300 lei onorariu avocat. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Buftea. Pronunţată astăzi, 29.06.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 10806/2022 din 29.06.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 29.06.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 17.06.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 17.06.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 17.06.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 02.06.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.06.2022Pentru lipsa răspunsului la adresa instanţei, amână judecarea cauzei la data de 02.06.2022.
Incheiere de sedinta din 24.03.2022Pentru îndeplinirea unor obligaţii, amână judecarea cauzei la data de 24.03.2022.
Incheiere de sedinta din 13.01.2022