A***** C********* V*******
CondamnatS* S******* S** F**** P*** R*********** T***** C******
Parte civilăS* S***** E** S**
Parte civilăÎn temeiul art. 583 alin. 2 C. proc. pen., raportat la art. 96 alin. 2 C. pen., respinge ca neîntemeiată sesizarea formulată de Biroul executari penale al Judecatoriei Pucioasa in baza adresei emise de Serviciul de Probaţiune Dambovita, privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an si 6 luni închisoare, aplicată condamnatului A***** C********* V*******, prin sentinta penala nr. 95/19.06.2019 pronuntata de Judecatoria Pucioasa in dosarul nr. 746/283/2019, definitiva prin neapelare la data de 15.07.2019. În baza art. 275 alin. 3 C. proc. pen., cheltuielile judiciare efectuate de stat rămân în sarcina acestuia. Onorariul aparatorului din oficiu, dna avocat Olaru Catalina, delegatie seria DB nr. 4296/2020 in suma de 313 lei, va fi suportat din fondurile Ministerului Justitiei Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea acesteia la dispoziţia partilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi 21.09.2021.
Hotarare 97/2021 din 21.09.2021Stabileste ca deliberarea si pronuntarea sa aiba loc la data de 21.09.2021. Cu cale de atac o dată cu fondul. Pronunţată prin punerea acesteia la dispoziţia partilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi 14.09.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.09.2021Emiterea unor adrese către păr?ile civile, cu men?iunea să comunice ce sumă au primit în contul debitului şi care ar mai fi suma rămasă de plată, precum şi contul în care condamnatul va putea să efectueze această plată. Citarea condamnatului prin scrisoare recomandată, cu con?inut declarat şi prin formular, urmând a fi inserate dispozi?iile art.259 Cpp privind alegerea unui domiciliu în România şi prin afi?are la u?a instan?ei. Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 14.09.2021-ora 11:30, pentru a se realiza procedura de citare cu condamnatul. Pronun?ată în ?edin?a publică, astăzi, 08.06.2021.
Incheiere de sedinta din 08.06.2021