R******** F****** T*****
PetentI************ D* J******* J******* C********
IntimatAdmite în parte plângerea contravenţională formulată de petentul xxx în contradictoriu cu intimatul xxx împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria JO 1258755/28.03.2021. Dispune înlocuirea cu avertisment a sancţiunii contravenţionale a amenzii aplicate prin procesul-verbal de contravenţie seria JO nr. 1258755/28.03.2021. Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Constanţa, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură civilă, astăzi, 28.07.2022.
Hotarare 9436/2022 din 28.07.2022Amână pronunţarea la data de 28.07.2022. Pronunţarea hotărârii se va face potrivit dispoziţiilor art. 396 alin. (2) din Codul de procedură civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 402 teza finală din Codul de procedură civilă, astăzi, 14.07.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 14.07.2022Amână pronunţarea la data de 14.07.2022. Pronunţarea hotărârii se va face potrivit dispoziţiilor art. 396 alin. (2) din Codul de procedură civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 402 teza finală din Codul de procedură civilă, astăzi, 12.07.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 12.07.2022Amână pronunţarea la data de 12.07.2022. Pronunţarea hotărârii se va face potrivit dispoziţiilor art. 396 alin. (2) din Codul de procedură civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 402 teza finală din Codul de procedură civilă, astăzi, 26.06.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 27.06.2022Amână pronunţarea la data de 27.06.2022. Pronunţarea hotărârii se va face potrivit dispoziţiilor art. 396 alin. (2) din Codul de procedură civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 402 teza finală din Codul de procedură civilă, astăzi, 10.06.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 10.06.2022Amână pronunţarea la data de 10.06.2022. Pronunţarea hotărârii se va face potrivit dispoziţiilor art. 396 alin. (2) din Codul de procedură civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 402 teza finală din Codul de procedură civilă, astăzi, 27.05.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 27.05.2022Amână pronunţarea la data de 27.05.2022. Pronunţarea hotărârii se va face potrivit dispoziţiilor art. 396 alin. (2) din Codul de procedură civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 402 teza finală din Codul de procedură civilă, astăzi, 13.05.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 13.05.2022Amână pronunţarea la data de 13.05.2022. Pronunţarea hotărârii se va face potrivit dispoziţiilor art. 396 alin. (2) din Codul de procedură civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură civilă, astăzi, 28.04.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.04.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 28.04.2022 , când pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. 2 C.pr.civ. Pronunţată în şedinţa publică de la 15.04.2022 .
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.04.2022Pentru îndeplinirea unor obligaţii, amână judecarea cauzei la data de 15.04.2022.
Incheiere de sedinta din 04.02.2022În vederea administrării probelor propuse, amână judecarea cauzei la data de 04.02.2022.
Incheiere de sedinta din 29.10.2021Complet desfiintat conform HCC 28/13.09.2021