S**** M***** V*****
InculpatÎn temeiul dispoziţiilor art. 348 C.pr.pen. rap. la art. 207 alin. (2) şi (4) C.pr.pen. ?i al art. 218 rap. la art. 223 alin. (2) şi 202 C.pr.pen., constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a arestului la domiciliu şi, în consecinţă, până la o nouă verificare conform legii, menţine această măsură preventivă luată faţă de inculpatul S**** M***** V***** în dosarul de urmărire penală nr. 4890/P/2021, măsura fiind dispusă prin Încheierea nr. 147/DL din data de 18.11.2021 a Tribunalului Dâmboviţa,. Respinge cererea formulată de inculpatul S**** M***** V*****, ca apărare de fond, de înlocuire a măsurii preventive a arestului la domiciliu cu măsura preventivă a controlului judiciar. În baza art. 275 alin. (3) C.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare sau de la comunicare, după caz. Pronunţată astăzi, 15.12.2021, ora 13:25, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere finala dezinvestire din 15.12.2021