B****** M*****
InculpatÎn baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu Rechizitoriul nr. 60/P/2018 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, privind pe inculpatul B****** M*****, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prev. şi ped. de art 335 alin. (1) din C.pen., a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul B****** M*****. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 29.07.2021.
Incheierefinalacamerapreliminara din 29.07.2021