O***** S***** B****** M********
Apelant RECLAMANTO***** D*****
Intimat PARATIa act de renunţarea reclamantei-apelante Ocolul Silvic Banatul Montan R.A. la apelul declarat împotriva Sentinţei civile nr. 1189/13.11.2020, pronunţată de Tribunalul Caraş Severin în Dosarul nr. 1048/115/2020, în contradictoriu cu pârâtul-intimat O***** D*****. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 23 iunie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform prevederilor art. 396 alin.2 Cod procedură civilă.
Hotarare 791/2021 din 23.06.2021Se emite adresă către reclamantul-apelant Ocolul Silvic Banatul Montan R.A, pentru a se depune la dosar înscrisuri relevante din care să rezulte realizările pe care pârâtul-intimat le-a avut în perioada în litigiu, având în vedere clauza cuprinsă în contractul individual de muncă prin care s-a prevăzut plata prestaţiilor suplimentare în funcţie de necesităţi şi realizări. Prin aceeaşi adresă, se va solicita apelantei să depună documente justificative din care rezultă efectuarea plăţii salariului, având în vedere că statele de plată aferente lunilor iulie-august 2019, ataşate notelor de şedinţă, nu au fost semnate de salariat.
Incheiere de sedinta din 24.05.2021Se emite adresă către reclamantul-apelant Ocolul Silvic Banatul Montan R.A, pentru a se depune la dosar state de plată şi orice alte înscrisuri din care să rezulte ce fel de spor s-a plătit sub denumirea de „alte drepturi”, pentru care se cere restituirea sumei de 105 lei. Se va solicita reclamantului-apelant ca, în măsura în care deţine, să depună, în copie, ordine şi regulamente interne, din care să rezulte procedura utilizată de angajator pentru plata unor prestaţii suplimentare în bani, actul constitutiv al Ocolului Silvic şi, totodată, să se precizeze dacă este vorba despre o sumă netă sau brută.
Incheiere de sedinta din 19.04.2021