Dosar 10498/314/2021 din 29.12.2021

plângere contravenţională psvx- 373713


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 10498/314/2021
Data dosar:
29.12.2021
Instanta:
Judecătoria Suceava
Departament:
.
Obiect:
plângere contravenţională psvx- 373713
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 17.11.2022 la ora 08:30

    Complet: C23
  • Admite in parte plângerea

    Admite în parte plângerea contravenţională formulată de petentul P***** V*****, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEŢEAN SUCEAVA, împotriva procesului-verbal de contravenţie seria PSVX nr. 373713 din data de 02.12.2021. Înlocuieşte sancţiunea amenzii în cuantum de 580 de lei aplicate pentru săvârşirea faptei prevăzute şi sancţionate de art. 79 alin. (1) lit. b) raportat la art. 100 alin. (3) lit. g) din O.U.G. nr. 195/2002 cu avertisment. Atrage atenţia petentului asupra pericolului social al faptei săvârşite şi îi recomandă să respecte, pe viitor, dispoziţiile legale încălcate. Menţine în rest procesul-verbal de contravenţie ca fiind legal şi temeinic încheiat. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria Suceava. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 17.11.2022.

    Hotarare 4786/2022 din 17.11.2022
  • Sedinta din data de 03.11.2022 la ora 08:30

    Complet: C23
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea în cauză la data de 17.11.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 03.11.2022.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 03.11.2022
  • Sedinta din data de 21.10.2022 la ora 10:00

    Complet: C23
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea în cauză la data de 03.11.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 21.10.2022.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.10.2022
  • Sedinta din data de 23.09.2022 la ora 10:00

    Complet: C23
  • Amână cauza

    În vederea administrării probelor propuse, amână judecarea cauzei la data de 21.10.2022.

    Incheiere de sedinta din 23.09.2022
  • Sedinta din data de 01.07.2022 la ora 8:30

    Complet: C23
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 23.09.2022.

    Incheiere de sedinta din 01.07.2022

Flux dosar


Actualizare GRPD