F***** E********* P****** F***** P**** Ş* F***** R******
InculpatÎn baza art. 118 din Codul penal cu aplicarea art. 396 alin. 10 din codul de procedură penală, aplică inculpatului F. E., măsura educativă a supravegherii, sub coordonarea Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bihor, pe o durată de patru luni, pentru săvârşirea infracţiunii de: - conducere a unui vehicul fără permis de conducere prevăzute de art. 335 alin. 1 din codul penal, cu aplicarea art. 113 din codul penal. În baza art. 121 alin. 1 lit. a) din codul penal obligă pe inculpat să urmeze un curs de pregătire şcolară sau de formare profesională. În baza art. 123 din Codul penal, atrage atenţia inculpatului că în cazul neîndeplinirii obligaţiilor menţionate mai sus sau în cazul săvârşirii de noi infracţiuni, se va dispune prelungirea măsurii educative, sau înlocuirea acesteia cu o măsură mai severă. În baza art. 274 alin. 1 din Codul de procedură penală, obligă pe inculpat la plata sumei de 656 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei azi, 04.11.2021.
Hotarare 183/2021 din 04.11.2021Având nevoie de timp pentru a delibera, va amâna pronun?area pentru 04.11.2021, ora 09:00.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 27.10.2021Având nevoie de timp pentru a delibera, va amâna pronun?area pentru data de 27.10.2021, ora 09:00
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 20.10.2021Având nevoie de timp pentru a delibera, va amâna pronun?area pentru data de 20.10.2021, ora 09:00.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.10.2021în vederea emiterii unei adrese la Serviciul de Probaţiune Bihor + alte cauze
Incheiere de sedinta din 15.09.2021