A****** V***** M*******
Contestator CondamnatÎn baza art. 45 alin. 2 Cp.p. şi art. 43 alin. 3 C.p.p., Reuneşte dosarul nr. 1027/225/2021 la dosarul nr. 10575/225/2020. Admite contestaţia formulate împotriva sentinţei penale nr. 348/25.02.2021, pronunţată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, în dosarul nr. 1027/225/2021. Desfiinţează parţial sentinţa atacată şi rejudecând : Admite cererea şi propunerea de liberare condiţionată privind pe condamnatul A****** V***** M*******, Dispune liberarea condiţionată a contestatorului condamnat A****** V***** M*******, din executarea pedepsei de 9 ani şi 9 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 25/2020, pronunţată de Tribunalul Dolj. Dispune punerea de îndată în libertate a contestatorului condamnat, A****** V***** M*******, de sub puterea mandatului nr.25/2020, emis de Tribunalul Dolj dacă nu este privat de libertate în altă cauză. Menţine dispoziţiile instanţei de fond în ceea ce priveşte onorariul apărătorului din oficiu. Respinge ca nefondată contestaţia împotriva sentinţei penale nr. 173/27.01.2021, pronunţată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, în dosarul nr. 10575/225/2020 şi menţine hotărârea atacată. În baza art. 275 al. 3 C.p.p., Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. În baza art. 275 alin. 6 C.p.p., Suma de 160 lei, reprezentând cotă parte din onorariul apărătorului desemnat din oficiu, potrivit delegaţiei nr. 287/2021, emisă de Baroul Mehedinţi, va rămâne în sarcina statului şi va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi 08.04.2021, la sediul Tribunalului Mehedinţi.
Hotarare 141/2021 din 08.04.2021admite cererea de amânare, acordă termen la data de 08.04.2021
Incheiere de sedinta din 25.03.2021în vederea angajării unui apărător
Incheiere de sedinta din 24.02.2021