N**** P* L***** G*******
InculpatÎn temeiul art.348 alin. (2) şi art. 207 alin. (2) şi alin. (4) Cod procedură penală, constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestului preventiv luat faţă de inculpatul NEŞCU LIVIUS GHEORGHE, trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru presupusa săvârşire a infracţiunilor de : „conducere a unui vehicul fără permis de conducere”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 335 alin. 1 din Cod penal şi „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 335 alin. 1 din Cod penal, totul cu aplic. art. 38 alin. 1 din Codul penal, aflat în prezent în Arestul I.P.J. Arad, arestat preventiv, prin încheierea penală nr. 3 din 08.04.2021 a Judecătoriei Chişineu-Criş, pronunţată în dosar nr. 947/210/2021. În temeiul art. 348 alin. (1) Cod procedură penală, raportat la art. 207 alin. (4) şi alin. (6) Cod procedură penală, menţine starea de arest preventiv a inculpatului NEŞCU LIVIUS GHEORGHE, urmând ca legalitatea şi temeinicia măsurii să fie verificată înainte de expirarea termenului de 30 de zile prevăzut de lege, respectiv până la data de 21.05.2021 inclusiv. Respinge, ca neîntemeiată, cererea inculpatului, formulată prin apărător ales, de revocare a măsurii arestului preventiv, precum şi de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura controlului judiciar. În temeiul art. 275 alin. (3) Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. În temeiul art. 272 alin. (1) Cod procedură penală, dispune virarea din contul Ministerului Justiţiei în contul Baroului Arad a sumei de 150 lei, reprezentând onorariul parţial cuvenit av. din oficiu Ponta Slavoica, conform delegaţiei nr. 906/2021. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în cameră de consiliu, astăzi, 22 aprilie 2021, ora 10:10.
Incheierefinalacamerapreliminara151/2021 din 22.04.2021