F***** A***** C*****
Intimat IntimatAdmite sesizarea formulată de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj şi în consecinţă, în baza art. 172 din Legea 302/2004 republicată, dispune recunoaşterea şi executarea pedepsei de 8 ani de închisoare aplicată persoanei condamnate F.A.C. prin sentin?a penală nr. 16/2020 Reg Sent din data de 14.01.202 pronun?ată de Curtea de Apel din Reggio Calabria, Italia, rămasă definitivă la data 01.09.2020, pentru săvâr?irea infrac?iunii de inducere la prostitu?ie cu violen?ă ?i amenin?are ?i exploatare în scopul de a ob?ine profit din prostitu?ia altora, prev. de art. 3 nr. 5 ?i 8 ?i art. 4 nr. 1 din Legea nr. 75/1978 din Italia, prevăzută ?i pedepsită ?i de legisla?ia română, conform dispozi?iilor art. 213 alin. 2 C.pen.-proxenetism, Constată că în cauză este aplicabilă regula specialităţii conform art. 157 din Lg.302/2004. Dispune emiterea unui mandat de executare a pedepsei conform prezentei. Respinge solicitarea Ministerului Public de luare, faţă de persoana condamnată, a vreunei măsuri preventive până la soluţionarea definitivă a cauzei. Stabileşte în favoarea Baroului de Avocaţi Cluj suma de 320 lei onorariu parţial pentru apărător din oficiu, av. N.N.C., ce se va achita din fondul Ministerului Justiţiei. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare cu persoana condamnată şi de la pronunţare cu procurorul. Pronunţată în şedinţa publică din data de 24 februarie 2021.
Hotarare 37/2021 din 24.02.2021Având nevoie de timp pentru a delibera.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.02.2021