M****** M***** I***
InculpatÎn temeiul art. 336 alin. (1) C. pen., art. 396 alin. (2) C. proc. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., condamnă pe inculpatul M****** M***** I***, la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvâr?irea infrac?iunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. În temeiul art. 67 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi i C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce autovehicule, pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală sau a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate, conform art. 68 alin. 1 lit. c C.pen. În temeiul art. 65 alin 1 şi 3 C.pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi i C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce autovehicule, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa închisorii a fost executată sau considerată ca executată. În temeiul art. 88 alin. 3 C. pen., revocă amânarea aplicării pedepsei de 9 (nouă) luni închisoare aplicată prin sentin?a penală nr. 3258/16.10.2019 a Judecătoriei Timişoara, pronunţată în dosarul nr. 16603/325/2019, definitivă prin neapelare la data de 12.11.2019, pentru săvâr?irea infrac?iunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, faptă prev. de art. 336 alin. 1 C.pen., ?i dispune aplicarea ?i executarea acestei pedepse. În temeiul art. 88 alin. 3 C. pen., art. 38 alin. C. pen., art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., contope?te pedeapsa de 1 (un) an închisoare cu pedeapsa de 9 (nouă) luni închisoare ?i aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 (un) an închisoare, la care adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă, respectiv 3 (trei) luni, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 1 (un) an şi 3 (trei) luni închisoare. În temeiul art. 45 alin. 1 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi i C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce autovehicule, pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală sau a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate, conform art. 68 alin. 1 lit. c C.pen. În temeiul art. 45 alin. 5 rap. la alin. 1 C.pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi i C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce autovehicule, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa închisorii a fost executată sau considerată ca executată.. În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen., obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în cuantum de 800 lei, din care 200 lei pentru faza de judecată ?i 600 lei pentru faza de urmărire penală. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, data de 25.06.2021.
Hotarare 1294/2021 din 25.06.2021Stabileşte termen de pronunţare la data de 25.06.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.06.2021T: 02.06.2021, pentru a da posibilitatea apărătorului ales al inculpatului să depună la dosar înscrisuri în circumstanţiere cu privire la inculpat.
Incheiere de sedinta din 19.05.2021T: 19.05.2021, pentru citarea inculpatului, cu mandat de aducere, în vederea prezentării acestuia la judecată.
Incheiere de sedinta din 05.05.2021