C**** C*****
InculpatÎn baza art. 346 alin. 1 din Codul de procedură penală, Constată ca fiind întrunite condiţiile prevăzute de lege cu privire la competenţa organelor judiciare. Constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Craiova, judeţul Dolj, nr. 390D/P/2020 din data de 22.02.2021, dat în dosarul de urmărire penală numărul 390D/P/2020, prin care a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul C**** C*****, pentru săvârşirea infracţiunilor: de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe, prevăzută de art. 336 alin. 2 din Codul penal şi de deţinerea de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, prevăzută de art. 4 alineatul 1 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri Republicată, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 din Codul penal. În dosarul de urmărire penală numărul 390D/P/2020 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Craiova, judeţul Dolj, constată legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj la data de 23.02.2021, sub numărul 1060/63/2021, privind pe inculpatul C**** C*****. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii. Pronunţată în Camera de Consiliu, astăzi 15 aprilie 2021.
Incheiere finala dezinvestire din 15.04.2021