P***** F***** I***
InculpatÎn temeiul art. 396 alin.2, 10 Cod de procedură penală condamnă pe inculpatul PUPĂZA FLORIN-IOAN la următoarele pedepse: 1. pedeapsa de 9 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzute de art. 335 alin.1 Cod penal (pct.1 rechizitoriu); 2. pedeapsa de 9 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzute de art. 335 alin.1 Cod penal (pct.2 rechizitoriu); 3. pedeapsa de 9 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul neînregistrat, prevăzute de art. 334 alin.1 Cod penal (pct.1 rechizitoriu); 4. pedeapsa de 9 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul neînregistrat, prevăzute de art. 334 alin.1 Cod penal (pct.2 rechizitoriu); 5. pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, prevăzute de art. 336 alin.1 Cod penal (pct.1 rechizitoriu). În temeiul art. 38 alin.1, 2 şi art. 39 alin.1 lit.b Cod penal contopeşte pedepsele aplicate prin prezenta hotărâre, aplică pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare, la care adaugă sporul fix ?i obligatoriu, de 1 an închisoare, reprezentând o treime din totalul celorlalte patru pedepse, rezultând pedeapsa de 2 ani închisoare. În temeiul art. 91 alin.1 şi art. 92 alin.1 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei rezultante, de 2 ani închisoare, sub supraveghere, pe un termen de 3 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În temeiul art. 93 alin.1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul Pupăza Florin-Ioan trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bihor, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin.2 lit.b Cod penal inculpatul va frecventa un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune Bihor sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În temeiul art. 93 alin.3 Cod penal inculpatul va presta muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Oradea sau Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bihor pe o perioadă de 90 de zile. În temeiul art. 94 alin.1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin.1 lit.c - e Cod penal se comunică Serviciului de Probaţiune Bihor. În temeiul art. 404 alin.2 Cod de procedură penală şi art. 91 alin.4 Cod penal atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 96 Cod penal privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În temeiul art. 274 alin.1 Cod de procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 500 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedin?a din data de 24.11.2021, prin punerea hotărârii la dispozi?ie, prin mijlocirea grefei instan?ei.
Hotarare 1385/2021 din 24.11.2021Stabileşte termen de pronunţare în cauză pentru data de 24.11.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.10.2021