P******* C*** H******* P*** P*****
PetentA****** G***
IntimatAdmite cererea având ca obiect înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii, formulată de petenta Primăria com. Hudeşti, judeţ Botoşani, cu sediul în comuna Hudeşti, judeţul Botoşani, în contradictoriu cu intimatul Dispune înlocuirea amenzii contravenţionale în cuantum de 870 lei aplicată intimatului în temeiul procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria PBTX, nr. 118773 din 23.04.2019 cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii. Obligă intimatul să efectueze 64 ore de activitate în folosul comunităţii. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Darabani. Pronunţată prin punerea la dispoziţia părţilor a soluţiei, prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 28.10.2021.
Hotarare 639/2021 din 28.10.2021