B*** I***
Intimat CondamnatÎn baza art. 425 indice 1 alin. 7 pct. 2 lit. a Cod procedură penală raportat la art. 587 alin. 3 Cod procedură penală admite contestaţia formulată în cauză de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare, împotriva sentinţei penale nr. 199/25.02.2021 pronunţată de către Judecătoria Satu Mare în dosar cu nr. de mai sus, pe care o desfiinţează în întregime şi, rejudecând: În baza art. 587 alin. 1 Cod procedură penală, raportat la art. 100 Cod penal, respinge sesizarea formulată de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Satu Mare privind liberarea condiţionată a persoanei private de libertate B.I. în prezent deţinut în Penitenciarul Satu Mare, în executarea pedepsei de 3 ani, 8 luni şi 1348 zile închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 319/2019, emisă de Judec. Satu Mare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie. Fixează termen pentru reiterarea cererii după data de 07.09.2021. În baza art. 272 Cod procedură penală dispune virarea din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Satu Mare a sumei de 313 lei, onorariu apărător din oficiu, conform delegaţiei nr. 363/2021, pe seama doamnei avocat Sorian Minodora Nicoleta. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile de judecată rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 07.04.2021.
Hotarare 44/2021 din 07.04.2021