D********* P***
ReclamantS* V***** S** I***
PârâtAdmite în parte contestaţia formulată de contestatorul D********* P***, în contradictoriu cu intimata SC VOODOO SRL. Anulează Decizia de încetare a contractului de muncă al salariatului D********* P***, emisă de intimată sub nr. 1/04.01.2021 în ceea ce priveşte menţiunea de la pct. 1 privind zilele pontate nemotivat. Obligă intimata SC VOODOO SRL să plătească contestatorului D********* P*** suma de 500 lei cu titlu de daune morale. Respinge cererea contestatorului privind anularea cererii de demisie. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Iaşi. Pronunţată astăzi, 12.10.2021, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 2141/2021 din 12.10.2021Având nevoie de timp pentru a delibera, instanţa amână pronunţarea la data de 12. 10.2021, pentru când soluţia va fi pusă la îndemâna părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. (2) Cod procedură civilă..
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.09.2021Amână cauza şi acordă termen la data de 28.09.2021, ora 10:30, pentru ca pârâta să depună la dosar precizări scrise cu privire la absenţele nemotivate ale reclamantului.
Incheiere de sedinta din 11.05.2021