G** G****** L******** S****** R****** S**
ReclamantM***** C*** C*********** S**
PârâtAdmite cererea cu valoare redusă formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta . Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 4.038,87 de lei, reprezentând debit principal restant. Obligă pârâta la plata către reclamantă a penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere, calculate după cum urmează: pentru suma cuprinsă în factura nr. 55260622, începând cu data de 19.05.2021, pentru suma cuprinsă în factura nr. 55256267, începând cu data de 16.04.2021, pentru suma cuprinsă în factura nr. 55258954, începând cu data de 03.05.2021, şi până la plata efectivă a acestor sume. Obligă pârâtă la plata către reclamanta a sumei de 120 de euro, echivalentul în lei la data plăţii efective, cu titlu de daune-interese suplimentare minimale. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 820 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Executorie. Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, apel care se va depune la Judecătoria Sibiu. Pronunţată azi, 28.03.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 1238/2022 din 28.03.2022Amână pronuntarea pentru data de 28.03.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 11.03.2022Amână pronuntarea pentru data de 11.03.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.02.2022