T****** R***** G******
InculpatÎn baza art. 346 alin. 1 Cod procedură penală, constată că Judecătoria Fălticeni este competentă material şi teritorial să soluţioneze cauza, apoi constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 988/P/2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni, privind pe inculpatul T****** R***** G****** trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 336 alin. 1 Cod penal şi „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 335 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 38 alin. 2 Cod penal, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii în cauza privind pe inculpatul T****** R***** G******, pentru săvârşirea infracţiunilor de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 336 alin. 1 Cod penal şi „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 335 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 38 alin. 2 Cod penal. Cu drept de a formula contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu, astăzi, 18 iunie 2021.
Incheierefinalacamerapreliminara din 18.06.2021