A***** M****
Intimat ReclamantA*** I**** S**
Apelant PârâtAdmite apelul promovat de pârâta SC A*** I**** S** împotriva sentinţei civile nr. 1074 pronunţată la data de 29.03.2021 de Judecătoria Piatra Neamţ în dosarul nr. 10814/279/2019, în contradictoriu cu reclamanta A***** M****. Schimbă în parte sentinţa civilă apelată, după cum urmează: Obligă pârâta SC A*** I**** S** să plătească reclamantei A***** M**** suma de 1.155 lei, reprezentând contravaloare lipsă de folosinţă a terenului în suprafaţă de 2.450 m. p., pentru perioada 2016–2019, în loc de 3.080 lei, cum s a stabilit prin hotărârea de primă instanţă apelată. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei civile apelate, în măsura în care nu contravin prezentei decizii civile. Ia act de declaraţia apelantei în sensul solicitării pe cale separată a cheltuielilor de judecată efectuate în prezentul apel. Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la sediul Tribunalului Neamţ - Secţia I civilă şi de contencios administrativ. Pronunţată azi 08.03.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare 289/2022 din 08.03.2022Amână pronunţarea pentru 8 martie 2022. Pronunţată astăzi, 22 februarie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.02.2022