F*** M****** E****
ContestatorK***** E********
ContestatorB*** N****** D*****
IntimatRespinge cererea de repunere pe rol formulată de contestatoare, ca neîntemeiată. Admite excepţia inadmisibilităţii formulării contestaţiei la executare invocată din oficiu. Respinge contestaţia la executare formulată de contestatoarele F*** M****** E****, şi K***** E********, în contradictoriu cu intimatul B*** N****** D*****, în ceea ce priveşte solicitarea formulată în principal, de constatare a nulităţii absolute/de dispunere a anulării ca netemeinice şi nelegale a tuturor actelor de executare silită din cadrul dosarului execu?ional nr. 176/E/2021 instrumentat de S.E.J. Beiu?an având în vedere lipsa existenţei titlului executoriu pentru suma urmărită de 156.661.76 lei, respectiv lipsa existentei unei creanţe certe, lichide şi exigibile, ca inadmisibilă. Respinge în rest contestaţia la executare, ca neîntemeiată. Obligă contestatoarele, în solidar, să plătească S.E.J. Beiu?an suma de 40,46 lei, reprezentând cheltuieli cu comunicarea dosarului execu?ional. Obligă contestatoarele, în solidar, să plătească intimatului suma de 1.000 lei, reprezentând onorariu avocat. Cu drept de apel în termen de 10 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Oradea. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 23.12.2021.
Hotarare 6437/2021 din 23.12.2021TERMEN PRONUNŢARE 23.12.2021
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.12.2021STUDIU ÎNSCRISURI
Incheiere de sedinta din 03.11.2021respinge cererea de abtinere
Incheiere abtinere din 14.09.2021