Z***** A***
ReclamantS******* M******** S*********
PârâtAdmite acţiunea civilă formulată de reclamanta Zăblău Anca (cu CNP şi cu dom. ales) în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Municipal Sighişoara (cu datele de identificare). Anulează decizia nr. 66 /08.04.2021, emisă de pârât. Obligă pârâtul la restituirea sumelor reţinute în baza deciziei mai sus menţionate, cu aplicarea dobânzii legale penalizatoare de la data reţinerilor şi până la data restituirii integrale a acestora. Obligă pârâtul la plata în favoarea reclamantei a sumei de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Executorie. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Tribunalul Mureş. Pronunţată azi, 12.10.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare 1351/2021 din 12.10.2021Având nevoie de timp pentru a delibera, va amâna pronunţarea pentru data de 12 octombrie 2021 termen la care soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.09.2021Având nevoie de timp pentru a delibera, va amâna pronunţarea pentru data de 28 septembrie 2021 termen la care soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.09.2021