I*** M*** F********* C*****
ContestatorP*** H****
IntimatAdmite cererea formulată de contestatoarea Întreprindere Individuală MOZA FLORENTINA CORINA, în contradictoriu cu intimatul P*** H****, şi, în consecinţă: Dispune suspendarea executării silite pornite în dosarul execuţional nr. 446/2021 al Biroului Executorului Judecătoresc GAVRUŢĂ DAN, până la soluţionarea contestaţiei la executare ce face obiectul dosarului nr. 10866/271/2021 înregistrat pe rolul Judecătoriei Oradea, cu menţiunea că, potrivit prevederilor art. 784 alin. (1) teza a II-a din Codul de procedură civilă, pe perioada suspendării urmăririi silite prin poprire, terţul poprit nu va face nicio altă plată sau altă operaţiune care ar putea diminua bunurile ce au fost deja indisponibilizate până la momentul pronunţării prezentei încheieri. Cheltuielile de judecată avansate în prezenta cauză vor fi avute în vedere la soluţionarea contestaţiei la executare ce face obiectul dosarului nr. 10866/271/2021 înregistrată pe rolul Judecătoriei Oradea. Prezenta încheiere se va comunica din oficiu şi de îndată executorului judecătoresc. Cu drept de apel în termen de 5 zile de la data comunicării prezentei încheieri, apel care se va depune la Judecătoria Oradea. Pronun?area prezentei încheieri se face prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor, prin mijlocirea grefei instan?ei, azi, 15 noiembrie 2021.
Hotarare 5550/2021 din 15.11.2021în vederea deliberării, amână pronunţarea la data de 15.11.2021;
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.11.2021