S* A****** S*** M*** S*
ContestatorS* U*** S* P*** A************ J******* A** C********** S***
DebitorS* U*** S* P*** A************ S****** C****** I****
DebitorAdmite cererea formulată de intimata – debitoare SC Unio SA prin administrator judiciar A & A Consultants SPRL şi, în consecinţă: Dispune îndreptarea erorii materiale strecurată în minuta şi dispozitivul sentinţei civile 1131 din 7.07.2021, pronunţată în dosar nr. 1086/100/2019/a26 al Tribunalului Maramureş, în sensul că în loc de „Respinge contestaţia formulată de SC Apaserv SA Satu Mare SA împotriva măsurilor luate de administratorul judiciar A & A Consultants SPRL, , desemnat pentru procedura de insolvenţă a debitoarei SC Unio SA”, se va trece „Respinge contestaţia formulată de SC Apaserv SA Satu Mare cu împotriva măsurilor luate de administratorul special Crăciun Ionuţ Vasile. De asemenea, în practicaua şi motivarea hotărârii se înlocuiesc toate referirile cu privire la „măsura administratorului judiciar” cu „măsura administratorului special”. Menţine restul dispoziţiilor hotărârii. Cu apel în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de azi, 11 octombrie 2021. Preşedinte,
Incheiere indreptare eroare materiala din 11.10.2021Respinge contestaţia formulată de S* A****** S*** M*** S* împotriva măsurilor luate de administratorul judiciar A & A Consultants SPRL desemnat pentru procedura de insolvenţă a debitoarei SC UNIO SA. Obligă contestatoarea S* A****** S*** M*** S*, la plata către S* U*** S* P*** A************ S****** C****** I**** Vasile prin „Radbâţă & Nicolae – S.P.A.R.L.” a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.951,67 lei. Cu apel în termen de 7 zile de la comunicare. Calea de atac se va depune la Tribunalul Maramureş, Secţia a II-a Civilă de Contencios Administrativ şi Fiscal. Pronunţată azi, 7 iulie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 1131/2021 din 07.07.2021Amână pronunţarea soluţiei la 7 iulie 2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 30.06.2021Pronunţarea soluţiei amânată în continuare la 30 iunie 2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 16.06.2021Pronunţarea soluţiei amânată pentru 16 iunie 2021
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.06.2021pt.comunicarea întâmpinărilor cu contestatoarea
Incheiere de sedinta din 07.04.2021