O******** I**
InculpatÎn temeiul art. 362 C.pr.pen. rap. la art. 208 C.pr.pen. şi art. 211 C.pr.pen, constată legalitatea şi temeinicia controlului judiciar fa?ă de inculpatul O******** I**. În temeiul art. 208 alin. 2 şi 5 C.pr.pen. menţine măsura controlului judiciar luată faţă de inculpatul O******** I**, până la o nouă verificare, dar nu mai târziu de 60 de zile. Menţine obligaţiile instituite inculpatului O******** I**, în baza art. 215 alin. 1 şi 2 C.p.p., respectiv: a) Să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) Să informeze de îndată Poliţia mun. Dr.Tr.Severin, IPJ Mehedinţi - Serviciul Investigaţii Criminale – Compartimentul de Supraveghere Judiciară, instanţa în faţa căreia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) Să se prezinte la IPJ Mehedinţi - Biroul de Supraveghere Judiciară sau la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie, sau ori de câte ori este chemat; d) Să nu depăşească teritoriul României, decât cu încuviinţarea prealabilă a instanţei de judecată; e) să nu conducă niciun fel de vehicule; f) să se supună unor măsuri de îngrijire şi tratament medical în scopul dezintoxicării de alcool; g) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme. În baza art. 215 alin. (3) C.p.p., atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor ce îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. În baza art. 215 alin. 4 Cpp, supravegherea respectării obliga?iilor care îi revin, se realizează de către IPJ Mehedinţi- Secţia de Poliţie Rurală nr.2 Şimian. În baza art. 215 alin. 5 C.pr.pen copia minutei se comunică institu?iilor abilitate. În baza art. 275 al. 3 C. pr. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. În baza art. 275 alin. 6 C.p.p. suma de 165,5 lei, reprezentând 1 onorariul av. Roşca Bogdan- apărător desemnat din oficiu potrivit delegaţiei nr. 851 eliberată de Baroul Mehedinţi la data de 15.04.2021, să fie avansată din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Mehedinţi şi rămân în sarcina statului. Cu contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare pentru cei prezenţi şi de la comunicare pentru cei lipsă, potrivit art. 206 C. pr. pen. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16.04.2021, ora 11:45 , la sediul Judecătoriei Drobeta Turnu-Severin.
Incheierefinalamasuripreventivefazadejudecata437/2021 din 16.04.2021