G**** G******* C*******
InculpatS* H***** A** C****** S**
Parte civilăS* H***** A** C****** S** - P*** A****** L* U** I********
Parte civilăÎn baza art. 345 al.1 C.p.p. rap. la art. 346 al. 2 C.p.p. respinge cererile şi excepţiile formulată de către inculpat şi constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul din data de 08.07.2021 din dosarul nr. 3900/P/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti privind pe inculpatul G.G.C., aflat în stare de detenţie în Penitenciarul Găeşti, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 244 al. 1 şi 2 C.p. cu aplic. art. 41 al.1 C.p, faţă de persoana vătămată SC HAC SRL, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu de la 11 Ianuarie 2021.
Incheiere finala dezinvestire din 11.01.2022Îndreaptă eroarea materială strecurată în conceptă, în sensul că partea civilă este SC HAC Srl, fără a fi reprezentată de societatea de avocatură. Pentru a clarifica toate aspectele legate de procedura de citare, având în vedere şi contradicţiile existente în înscrisul de la fila 17 din dosar, dispune citarea părţile civile atât la sediul cunoscut, cât şi prin afişare la uşa instanţei. În baza art. 259 al. 7 C.p.p. rap.la art. 353 alin 2 C.p.p., reia procedura de citare cu inculpatul la PNT Găeşti, cu menţiunea că judecata se va efectua prin videoconferinţă. Amână judecarea cauzei la 11.01.2022. Cu drept de contestaţie. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu de la 16 Noiembrie 2021.
Incheiere de sedinta din 16.11.2021În temeiul art. 344 alin. (4) C.p.p., fixează termen în cameră preliminară la data de 16.11.2021 pentru soluţionarea cererilor şi excepţiilor formulate de către inculpat. Efectuează verificări cu privire la sediul părţii civile, la Oficiul Registrului Comerţului. Dispune citarea inculpatului şi părţii civile la sediul acesteia, aşa cum rezultă din rechizitoriu. Cu drept de contestaţie. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu de la 05 Octombrie 2021.
Incheiere de sedinta din 05.10.2021