P****** M***** F*****
ReclamantS* S***** F**** I***** E***** S**
PârâtAdmite, în parte, acţiunea formulată de reclamantul P****** M***** F***** în contradictoriu cu pârâta S.C. Smiley Fresh Import Export S.R.L.. Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 2526 lei, reprezentând drepturile salariale neachitate pentru lunile aprilie şi august 2019. Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 6702 euro, reprezentând diurna neachitată pentru lunile mai, iulie şi august 2019. Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 2020 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat şi eliberare informaţii ONRC. Respinge în rest cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea pentru exercitarea căii de atac se depune la Tribunalul Giurgiu Pronunţată potrivit art. 402 din Codul de procedură civilă, respectiv prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi 02.05.2022.
Hotarare 259/2022 din 02.05.2022pentru administrarea probei cu înscrisuri şi a probei cu interogatoriul pârâtei, acordă termen la 02.05.2022
Incheiere de sedinta din 21.03.2022termen preschimbat
În baza art. 230 C.pr.c, Preschimbă, din oficiu, termenul de judecată de la data de 07.03.2022 la data de 21.03.2022, ora 13,00, cu citarea părţilor. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată azi, 07.01.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin grefa instanţei
Incheiere de sedinta din 07.01.2022Amana judecata cauzei la data de 07.03.2022 pentru lipsa de procedura cu parata. Din oficiu, se emite adresa catre ORC pentru a furniza informatii si se pune in vedere reclamantului să faca demersuri pentru aflarea sediului paratei S* S***** F**** I***** E***** S**.
Incheiere de sedinta din 13.12.2021Amână judecarea cauzei la data de 13.12.2021, ora 13:00 pentru a se emite adresă către O.R.C. în vederea verificării sediului pârâtei.
Incheiere de sedinta din 15.11.2021