P******** D* P* L**** J********** T********
ApelantŞ******* L******** I****
Apelant Parte civilăC***** M***** R*****
Apelant InculpatŞ******* C*****
Apelant Parte civilăŞ****** R***** C*********
InculpatÎn baza art. 421 pct.1 lit.b C.p.p respinge apelul declarat de inculpatul C***** M***** R***** împotriva sentinţei penale nr. 778 din data de 15.07.2021 pronunţată de Judecătoria Târgu Jiu în dosarul nr. 11137/318/2019, ca nefondat. În baza art. 421 pct.2 lit.a C.p.p admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu şi părţile civile Ş******* C***** şi Ş******* L******** I****, împotriva sentinţei penale nr. 778 din data de 15.07.2021 pronunţată de Judecătoria Târgu Jiu în dosarul nr. 11137/318/2019, desfiinţează sentinţa penală atacată sub aspectul laturii penale şi laturii civile şi rejudecând: Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 3 ani 2 luni şi 20 de zile închisoare în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor respectiv: - pedeapsa de 8 luni de zile închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art.335 alin.1 Cp. prin sentinţa penală nr. 642/09.04.2019 a Judecătoriei Tg-Jiu, pronunţată în dosarul nr. 177/318/2019 al Judecătoriei Tg-Jiu, definitivă prin neapelare la data de 07.05.2019. - pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată în baza art. 233, alin 1 rap. la art. 234 alin.l lit. d Cp. pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată în prezenta cauză . În baza art. 233, alin 1 rap. la art. 234, alin.l, lit. d Cp. condamnă pe inculpatul C***** M***** R*****, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată, la pedeapsa 5 ani închisoare . În baza art. 66 alin. 1 lit. a, b Cp. interzice inculpatului C***** M***** R***** ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorită?ile publice sau în orice alte func?ii publice, de a ocupa o func?ie care implică exerci?iul autorită?ii de stat, pe o perioadă de 2 ani. În baza art. 65 alin. 1 rap. la art. 66 alin. 1 lit. a, b Cp. interzice inculpatului C***** M***** R***** ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorită?ile publice sau în orice alte func?ii publice, de a ocupa o func?ie care implică exerci?iul autorită?ii de stat. Constată că infracţiunea din prezenta cauză a fost săvârşită de inculpatul C***** M***** R***** în concurs cu infracţiunea pentru care a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 642/09.04.2019 a Judecătoriei Tg-Jiu, pronunţată în dosarul nr. 177/318/2019 al Judecătoriei Tg-Jiu, definitivă prin neapelare la data de 07.05.2019 la o pedeapsă de 8 luni închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de supraveghere de 2 ani. În baza art. 105 Cp. dispune anularea liberării condiţionate dispusă prin sentinţa penală nr.48/2022 pronunţată la data de 19.01.2022 de Judecătoria Târgu-Jiu, în dosarul nr.15603/318/2021 rămasă definitivă prin necontestare la 26.01.2022 din pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 642/09.04.2019 a Judecătoriei Tg-Jiu, pronunţată în dosarul nr. 177/318/2019 al Judecătoriei Tg-Jiu, definitivă prin neapelare la data de 07.05.2019 cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de supraveghere de 2 ani, suspendare ce a fost revocată în temeiul art.96 alin.1 Cp. prin sentinţa penală nr.791 din 15.06.2021 pronunţată de judecătoria Târgu-Jiu, rămasă definitivă prin necontestare la data de 23.06.2021 În baza art. 38 alin.1 raportat la art. 39 alin. 1 lit. b Cp. contopeşte pedepsele aplicate inculpatului C***** M***** R*****, în pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare la care adaugă 1/3 din pedeapsa de 8 luni închisoare respectiv 2 luni ?i 20 de zile, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 5 ani 2 luni şi 20 de zile de închisoare, conform art.60 Cp. în regim de detenţie. În baza art.45 alin.1 Cp. aplică inculpatului C***** M***** R***** alături de pedeapsa principală rezultantă pedeapsa complementară prevăzută de art.66 alin. 1 lit. a, b Cp. constând în interzicerea exercitării drepturilor de a fi ales în autorită?ile publice sau în orice alte func?ii publice, de a ocupa o func?ie care implică exerci?iul autorită?ii de stat, pe o perioadă de 2 ani . În baza art.45 alin.5 şi art. 65 alin. 1 rap. la art. 66 alin. 1 lit. a, b Cp. interzice inculpatului C***** M***** R***** ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorită?ile publice sau în orice alte func?ii publice, de a ocupa o func?ie care implică exerci?iul autorită?ii de stat. În baza art. 72 alin.1 C.p. deduce din pedeapsa aplicată inculpatului C***** M***** R***** perioada reţinerii de la data de 22.04.2019 la data de 23.04.2019, precum şi durata măsurii arestului la domiciliu de la 23.04.2019 la data de 19.05.2019. Deduce de asemenea din pedeapsa aplicată inculpatului durata pedepsei executate de la 23.06.2021 la data de 26.01.2022 conform mandatului de executare a pedepsei nr.843/2021 din 23.06.2021 emis de Judecătoria Târgu-Jiu în baza sentinţa penală nr.791 din 15.06.2021 pronunţată de judecătoria Târgu-Jiu, rămasă definitivă prin necontestare la data de 23.06.2021 Înlătură aplicarea dispoziţiilor art.91, 93 alin.1, 93 alin. 3 şi 91 alin. 4 C.p. privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere dispusă faţă de inculpatul Ş****** R***** C********* şi dispune conform art.60 C.p. executarea pedepsei de 3 ani închisoare aplicate pentru săvârşirea infracţiunii de tîlhărie calificată prev. de art. 233 alin 1 rap. la art. 234 alin. l lit. d C.p. în regim de detenţie. Menţine dispoziţiile privind aplicarea pedepsei complementare şi a pedepsei accesorii faţă de inculpatul Ş****** R***** C*********. Menţine dispoziţiile privind deducerea în baza art.72 alin.1 C.p. din durata pedepsei de 3 ani aplicată inculpatului Ş****** R***** C*********, măsura arestului la domiciliu de la 24.04.2019 la 19.05.2019 inclusiv. Descontopeşte pedeapsa amenzii penale aplicată inculpatului Niţă Dumitru în pedepsele componente pe care le repune individualitatea lor respectiv: - amenda penală de 6000 lei pentru infracţiunea prev. de art.193 alin.2 C.p. reprezentând 240 zile-amendă, cuantumul unei zile amendă fiind stabilit la 25 lei per zi, - amenda penală de 6000 lei pentru infracţiunea prev. de art.269 alin.1 C.p. reprezentând 240 zile-amendă, cuantumul unei zile amendă fiind stabilit la 25 lei per zi, - amenda penală de 6000 lei pentru infracţiunea prev. de art.193 alin.1 Cp. reprezentând 240 zile-amendă, cuantumul unei zile amendă fiind stabilit la 25 lei per zi, aplicată prin sentinţa penală nr. 407 din data de 30 martie 2021, pronunţată în dosarul nr. 12988/318/2019 de Judecătoria Tărgu Jiu, sentinţă rămasă definitivă prin neapelare, (fapta comisă la 11.03.2019). În baza art. 193 alin. 2 Cp. condamnă pe inculpatul Niţă Dumitru, la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe. În baza art. 269 alin. 1 C.p. condamnă pe inculpatul Niţă Dumitru, la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea făptuitorului. Constată că infracţiunile din prezenta cauză au fost săvârşite în concurs cu infracţiunea de lovire sau alte violenţe prev. de art.193 alin.1 Cod penal(fapta comisă la 11.03.2019) pentru care prin sentinţa penală nr. 407 din data de 30 martie 2021, pronunţată în dosarul nr. 12988/318/2019 de Judecătoria Tărgu Jiu, sentinţă rămasă definitivă prin neapelare prin care s-a aplicat inculpatului amenda penală de 6000 lei reprezentând 240 zile-amendă, cuantumul unei zile amendă fiind stabilit la 25 lei per zi. În baza art.38 alin.1,2 C.p raportat la art.39 alin.1 lit. b şi e Cp. aplică inculpatului Niţă Dumitru pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare la care adaugă o treime din cealaltă pedeapsă, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 4 luni închisoare în regim de detenţie conform art.60 C.p. la care se adaugă în întregime pedeapsa amenzii penale de 6000 lei reprezentând 240 zile-amendă, cuantumul unei zile amendă fiind stabilit la 25 lei per zi. În temeiul art.72 alin.1 C.p. deduce din pedeapsa aplicată inculpatului Niţă Dumitru perioada reţinerii de la data de 22.04.2019 la data de 23.04.2019. Înlătură dispoziţiile privind obligarea inculpatului Niţă Dumitru la plata în solidar cu inculpa?ii C***** M***** R***** şi Ş****** R***** C********* către partea civilă Şovîlgău Lauren?iu-Ionu? a sumei de 1000 de lei de lei, reprezentând daune morale. Înlătură dispoziţiile privind obligarea inculpatului Niţă Dumitru la plata în solidar cu inculpa?ii C***** M***** R***** şi Ş****** R***** C********* a sumei de 900 de lei către partea civilă Ş******* C***** şi 800 lei către partea civilă Şovîlgău Laurenţiu reprezentând despăgubiri civile. În baza art. 276 alin. 2 Cod de procedură penală, obligă pe inculpa?ii C***** M***** R*****, Ş****** R***** C********* ?i Niţă Dumitru, la plata sumei totale de 1000 de lei către păr?ile civile Ş******* C***** ?i Şovîlgău Lauren?iu-Ionu?, reprezentând cheltuieli judiciare respectiv onorariu avocat conform chitanţei nr.06 din 02.11.2021depusă la dosarul instanţei de apel. Ia act că inculpatul C***** M***** R***** a achitat suma de 1113, 6 lei către Serviciul de ambulanţă Gorj şi suma de 886,70 lei către spitalul Judeţean de Urgenţă Tîrgu-Jiu. Se menţin celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate ce nu contravin prezentei decizii. În baza art.275 alin.2 C.p.p obligă pe inculpatul C***** M***** R***** la 1000 lei cheltuieli judiciare statului. În baza art.275 alin.6 C.p.p onorariul apărătorilor din oficiu pentru inculpaţi şi părţile civile Ş******* C***** şi Ş******* L******** I**** rămâne în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată prin punerea deciziei la dispoziţia părţilor, persoanei vătămate şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, azi, data de 29 aprilie 2022.
Hotarare 654/2022 din 29.04.2022În baza art. 391 alin. 1, 3 C.p.p deliberarea, redactarea şi pronunţarea vor avea loc la data de 29.04.2022 prin punerea acesteia la dispoziţia părţilor, a persoanei vătămate şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi 12.04.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 12.04.2022În baza art. 391 alin. 1 C.p.p deliberarea, redactarea şi pronunţarea vor avea loc la data de 12.04.2022 prin punerea acesteia la dispoziţia părţilor, a persoanei vătămate şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi 30.03.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 30.03.2022În baza art. 391 alin. 1 C.p.p deliberarea, redactarea şi pronunţarea vor avea loc la data de 30.03.2022 prin punerea acesteia la dispoziţia părţilor, a persoanei vătămate şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi 21.02.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.02.2022Amână cauza la data de 21.02.2022 pentru a se pronunţa cu privire la cererile de schimbare a încadrării juridice formulate de apărătorii aleşi ai inculpaţilor.
Incheiere de sedinta din 11.01.2022Se încuviinţează cererea de amânare formulată de către apărătorul ales al inculpatului C***** M***** R***** în vederea pregătirii apărării, se acordă termen la data de 11.01.2022, ora 13:00.
Incheiere de sedinta din 15.12.2021faţă de cererea de amânare formulată de către inculpatul C***** M***** R***** în vederea angajării unui apărător, se acordă termen la data de 15.12.2021, ora 13:00
Incheiere de sedinta din 23.11.2021Se încuviinţează cererea de amânare formulată de inculpatul C***** M***** R***** în vederea pregătirii apărării şi se acordă termen la data de 23.11.2021, ora 13:30. Se vor efectua verificări cu privire la starea de deţinere sau arest preventiv a inculpatului C***** M***** R*****.
Incheiere de sedinta din 03.11.2021pentru a se repeta procedura de citare cu inculpatul C***** M***** R*****, inclusiv cu mandat de aducere şi prin afişare la sediul instanţei, se acordă termen la data de 03.11.2021, ora 11:00
Incheiere de sedinta din 24.09.2021