B***** V******
IntimatÎn baza art. 254, art. 255 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, constată îndeplinită procedura de verificare în bazele de date disponibile a adresei de domiciliu ale numitului B***** V******, născut în data de 07.12.1981. În baza art. 198, al. 2 din Legea nr. 302/2004, dispune comunicarea de îndată a prezentei încheieri şi a actelor efectuate către statul solicitant, respectiv către autorităţile din Austria, reprezentând forma şi data efectuării verificărilor. În vederea efectuării traducerii autorizate în limba portugheză a încheierii prin care s-a constatat efectuată comisia rogatorie şi a adresei de înaintare, desemnează un traducător de limba germană, costurile traducerii urmând a fi suportate din fondurile Ministerului Justiţiei. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12.01.2022, la sediul Judecătoriei Drobeta Tr.
Incheiere finala dezinvestire 35/2022 din 12.01.2022