D****** A*****
ContestatorI************ L** P*** K*** R****** S*****
IntimatC** B*** S*
Terţ popritRespinge excepţia tardivităţii invocată de intimata Investcapital LTD prin întâmpinare, ca neîntemeiată. Admite în parte contesta?ia la executare formulată de contestatorul, în contradictoriu cu intimaţii. Anulează măsura popririi dispusă prin adresa de înfiinţare a popririi din data de 17.11.2021 în dosar execuţional nr. 1099/2015 al BEJ Herlea Romulus Nicolae. Obligă intimata la plata către contestator a sumei de 1900 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, din care 100 lei taxă judiciară de timbru şi 1800 lei onorariu avocaţial. Cu drept de apel în termen de 10 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Sibiu. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, 29.07.2022.
Hotarare 3661/2022 din 29.07.2022Amână pronunţarea hotărârii în cauză la data de 29 Iulie 2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 18 Iulie 2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 18.07.2022Amână pronunţarea hotărârii în cauză la data de 18 Iulie 2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 04 Iulie 2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 04.07.2022Amână pronunţarea la data de 04.07.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 20.06.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 20.06.2022Amână pronunţarea la data de 20.06.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.06.2022Amână cauza la data de 10.06.2022, ora 10:00, în vederea administrării probatoriului şi achitării contravalorii xerocopierii dosarului execuţional.
Incheiere de sedinta din 15.04.2022Amână cauza la data de 15.04.2022, ora 10:00, pentru a se depune la dosarul cauzei dosarul execu?ional nr. 1099/2015.
Incheiere de sedinta din 11.03.2022Admite cererea formulată de contestatorul în contradictoriu cu intimata . Dispune suspendarea provizorie a executării silite efectuate de BEJ Herlea Romulus Nicolae şi Prodea Ioan Adrian în dosarul execu?ional nr. .../2015, până la soluţionarea cererii de suspendare a executării silite formulate în cadrul contestaţiei la executare înregistrate la această instanţă sub nr. 11176/306/2021. Fără cale de atac. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, 12.11.2021.
Incheiere finala dezinvestire 5560/2021 din 12.11.2021